Pe data de 29 martie, la Sala Polivalentă, se va desfășura un meci ”de poveste” între luptătorul Daniel Ghiță și Petr Vondrácek. Este vorba despre gala Colosseum Tournament, iar amatorii de lupte așteaptă cu nerăbdare să-și vadă sportivul preferat în ring. Și, bineînțeles, nu se gândesc decât la victorie.
Până atunci, însă, Daniel Ghiță se antrenează intens. Cu mai mult timp în urmă, celebrul luptător și-a deschis o sală de antrenamente și poate fi găsit acolo mai tot timpul, alături de echipa lui – “Sport Team Daniel Ghiţă”. Într-un interviu acordat pentru adevarul.ro, Daniel Ghiță spune că şi-ar dori un meci cu luptătorul Cătălin Moroşanu. Îl numește pe acesta „Moropinocchio֧“ și, mai mult, declară, fără menajamente, că Moroșanu are „stilul ăla ieftin de a face pe prostul şi pe milogul, pentru popularitate şi bani“.
Spre surprinderea tuturor, Daniel Ghiță afirmă că moderatorul Mircea Badea are curajul şi bărbăţia care îi lipsesc lui Moroşanu! Și asta pentru că a acceptat să intre în ring. Totodată, Ghiță recunoaște că ar dori să îl antreneze pe Mircea Badea, însă nu au fost purtate, încă, astfel de discuții.
”Nu, nu am purtat discuţii cu el, nu ştiu dacă o să accepte, dar să nu uităm că a avut curajul să intre în ring! Pentru asta îl respect. Are gura aia mare şi critică, spune ce gândeşte, dar are şi bărbăţia să intre în ring, fără frică, cum să nu ai respect? De admirat, având în vedere că se putea accidenta grav. Mircea Badea are curajul şi bărbăţia care îi lipsesc lui Moroşanu. Moroşanu are stilul ăla ieftin de a face pe prostul şi pe milogul, pentru popularitate şi bani. După ce îţi spui propria opinie sau cum stau lucrurile, începe să se victimizeze că îl atacă Ghiţă. Denaturează adevărul şi realitatea. Mircea Badea îşi asumă, este bărbat. Nu plânge şi nu se vaită ca muierile pe la TV, cum face Moroşanu, doar că spun lucrurilor pe nume, aşa cum sunt. Mircea Badea e jurnalist şi moderator! Nu sunt fanul lui Mircea Badea, dar îl aştept la mine la sală să îl antrenez, gratis, pentru că aşa ar trebui să fie adevăraţii luptători, fără frică. Badea putea să se accidenteze grav, dar se ridica, îşi asuma şi stătea ca un bărbat. Au ajuns moderatorii să fie mai bărbaţi decât luptătorii K1?! E grav, scuze, mor de râs… Aşa pot să mă răzbun pe Badea la antrenamente!”, a declarat Daniel Ghiță pentru adevărul.ro.